Situația din școli se complică pe zi ce trece, iar pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, îngrijorările cu privire la amânarea sau prelungirea anului școlar sunt tot mai mari. Profesorii intră în cea de-a șaptea zi de grevă, după o nouă rundă de negocieri fără succes, cu ministrul Muncii și cu cel al Educație și un apel la președintele Klaus Iohannis să intervină într-un moment critic pentru învățământ. Marți 30 mai este ziua în care dascălii ies în stradă să își strige cererile. Peste 20.000 de angajați din educație sunt așteptați la mitingul din fața Palatului Victoriei, care va fi urmat de un marș spre Palatul Cotroceni.
Sindicaliștii din educație reamintesc solicitările către reprezentanţii Guvernului:
Greva din educaţie a dus, până acum, la amânarea cu o săptămână a evaluării pentru clasa a VI-a, dar şi la decalarea înscrierilor în clasa pregătitoare. Nici înscrierea la Bacalaureat nu a putut începe luni în toate liceele.
Ministrul Educației, Ligia Deca, exclude varianta în care anul școlar nu va fi încheiat, iar Evaluarea Națională și Bacalaureatul nu vor avea loc, și pentru asta ia în calcul inclusiv prelungirea anului școlar, dacă greva profesorilor se va întinde pe o perioadă lungă.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a spus, pentru Gândul, că este cu adevărat nevoie de o decizie politică asumată de Coaliția de guvernare, care să arate prin fapte și nu prin vorbe că învățământul reprezintă o prioritate.
„Este un consens foarte clar că trebuie o decizie politică. Revendicările noastre sunt binecunoscute. Dacă va apărea acel act normativ, prin care se stipulează că salariul debutantului, cu studii superioare de lungă durată, este echivalentul salariului mediu brut pe economie, el stând la baza viitoarei grile de salarizare, lucrurile vor merge foarte bine în discuțiile pe care le vom purta la nivelul Ministerului Muncii.
Mai departe, este vorba de o creștere a veniturilor – pe perioada de șapte luni care a mai rămas până la sfârșitul anului – care să acopere rata inflației și nu numai. Colegii noștri sunt și ei în măsură să spună dacă această acțiune va continua sau nu. Le-am cerut foarte clar, atât ministrului Educației, cât și ministrului Muncii să transmită mesajul ferm către conducerea Coaliției și să ia o decizie.
Am atras atenția, de fiecare dată, că este necesară o decizie politică dacă vrei să arăți că învățământul este cu adevărat prioritate, nu prin vorbe, ci prin fapte, atunci vii cu o decizie politică pe care ți-o asumi. Am spus că orice întârziere va aduce numai pierzători, nimeni nu câștigă din așa ceva. Și nu ne permitem în momentul de față să amânăm. Am reproșat că s-au pierdut trei zile în care se putea face o întâlnire a Coaliției la nivelul căreia să se ia o decizie politică”, susține Marius Nistor.
Liderul sindical a explicat cum va fi protestul de marți și de ce i-au cerut președintelui Klaus Iohannis să intervină ca mediator în criza din învățământ.
„Eu nu plec de la ideea că vom ajunge în situația în care vom prelungi anul școlar. Încă o dată, mă bizui foarte mult pe înțelepciunea celor care se află la putere în momentul de față. Au o obligație față de sistemul de învățământ.
Marți avem protest. De la Palatul Victoria mergem către Cotroceni, facem legătura între cele două palate. I-am cerut și domnului președinte să fie de acord să organizăm o întâlnire a birourilor executive ale celor trei federații ,la care să participe și domnia sa”, a spus președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”.
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federaţiei „Spiru Haret” şi Federaţiei „Alma Mater” vor să se întâlnească marți și cu președintele Klaus Iohannis. Cele trei federații sindicale au depus în acest sens un document la Administrația prezidențială, precizând că au cerut o astfel de întâlnire încă din 10 mai.
Aceștia îi cer președintelui să îşi exercite rolul de „mediator între stat şi societate, pentru a obține din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ.”
Vă adresăm rugămintea de a vă întâlni cu birourile executive ale celor trei federaţii reprezentative din învăţământ, în data de 30 mai 2023, ora 15:30. Facem – din nou – apel la Domnia Voastră, în calitate de mediator între stat şi societate, pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ.
Excelenţă, pentru a avea o Românie educată este nevoie de investiţii masive în educaţie şi de o resursă umană motivată”, se arată în documentul făcut public luni de cele trei federații sindicale.
În contextul grevei prelungite, președintele Federației ”Spiru Haret” spune că examenele ar putea fi amânate.
„În momentul de față vorbim de amânarea examenelor, pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi. (…) A fost o pandemie și spre deosebire de alte state care au anulat toate examenele, în România, examenele au fost susținute”, a spus Marius Nistor.
În timp ce profesorii au intrat în ce-a dea doua săptămână de grevă, înscrierea pentru examenul de Bacalaureat a început de luni și este programată să aibă loc până pe 7 iunie, conform calendarului oficial.
Numai că în multe unități de învățământ nu se desfășoară nicio activitate, profesorii, dar și personalul nedidactic fiind în grevă generală.
Ministerul Educației a transmis că directorii liceelor care pot asigura resursa umană necesară înscrierii le vor comunica părinților şi elevilor toate datele și informațiile necesare.
Instituția a precizat că va continua să comunice permanent cu reprezentanţii inspectoratelor școlare județene și cel al Municipiului Bucureşti pentru evitarea situațiilor care ar putea crea sincope în desfășurarea activităților care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar
Și evaluarea națională la clasa a VI-a a fost reprogramată, pentru a doua oară, din cauza grevei din învățământ. Ministerul Educației a trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, în anul școlar 2022 -2023. Conform documentului, evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 12 iunie la limbă și comunicare, respectiv 13 iunie la matematică și științe ale naturii.
Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare a fost modificat din cauza grevei din învățământ. Astfel, pentru prima etapă de înscriere în învățământul primar 2023 -2024, în perioada 29 mai – 6 iunie 2023 vor avea loc:
Pentru a doua etapă de înscriere, în perioada 6- 12 iunie vor avea loc:
În perioada 13 – 19 iunie vor avea loc:
Premierul Nicolae Ciucă anunţa, la finalul săptămânii trecute, că dialogul cu sindicatele din învăţământ va continua.
„Astăzi (26 mai – n.r.) ar fi trebuit să-mi depun mandatul, în condiţiile în care situaţia se menţinea la un anumit echilibru. (…) După discuţiile pe care le-am avut la nivelul Coaliţiei, şi aseară şi în această dimineaţă, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învăţământ”, a spus Ciucă, la Palatul Victoria, într-o declaraţie susţinută alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi vicepremierul Kelemen Hunor.
În cadrul declarațiilor de presă comune, cei trei lideri au coaliției au anunțat că vor amâna rotativa guvernamentală până când vor fi soluționate problemele profesorilor.
CITEȘTE ȘI: